Emeric Ienei primeşte rentă viageră: „De doar două luni”

Emeric Ienei primeşte rentă viageră: „De doar două luni
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 23 martie 2025
  • Publicat:

Emeric Ienei (88 de ani), legendarul antrenor al echipei de la Steaua București care a cucerit Cupa Campionilor Europeni 1986, primește de două luni de zile rentă viageră.

Informația a fost dezvăluită de Alexandru Boc (78), fost fundaș la Petrolul, Dinamo, Sportul, Rapid și Universitatea Craiova, care de altfel l-a și ajutat pe Ienei să beneficieze de acest drept din partea statului.

Contactată de Alexandru Boc și Valeriu Argăseală, Elisabeta Lipă a făcut eforturi pentru ca Emeric Ienei să primească rentă viageră

Emeric Ienei a împlinit vârsta de 88 de ani la data de 22 martie 2025 și le-a dat peste nas celor care nu în urmă cu mult timp au scris despre decesul său, întristând întreaga lume a sportului din România.

Așa cum a dezvăluit nora fostului mare antrenor, Ienei este foarte bine și își petrece majoritatea timpului cu activități casnice, precum uitatul la televizor sau ascultatul de muzică.

De asemenea, tot de curând, Emeric Ienei a început să primească și o mică atenție din partea statului român. Potrivit unei informații dezvăluite de Alexandru Boc, fost fundaș la naționala României și bun prieten al legendarului antrenor de la Steaua, Ienei este începând de acum două luni beneficiarul unei rente viagere.

Din generația Steaua ’86, doar Helmut Duckadam, Adrian Bumbescu, Mihail Majearu și Ștefan Iovan au primit rentă viageră din partea statului, însă în urma unor insistențe ale lui Alexandru Boc și Valeriu Argăseală, președintele FCSB, Emeric Ienei și-a trecut și el numele pe această listă.

Boc și Argăseală ar fi insistat ambii la Elisabeta Lipă, membră a Camerei Deputaților din Parlamentul României și șefă a Agenției Naționale pentru Sport, iar aceasta din urmă ar fi grăbit demersurile necesare pentru ca Emeric Ienei să poată primi o rentă viageră din partea statului român:

Bine că s-a găsit o soluție să-i dea pensia de merit, care a fost aprobată de doamna Lipă și a fost băgată deja pe carduri. Oricum îl ajută, ajută pe orice om, adică a făcut un gest frumos. Aici am contribuit și eu, și Vali Argăseală într-un fel. (n.r. – Cum ați contribuit?) Noi am fost și am vorbit cu doamna Lipă, el săracul nu putea face nimic, era o listă imensă cu indemnizația de merit. Tocmai el care a fost cine a fost primește doar de două luni. Asta e situația din păcate. Bine că s-a rezolvat pe ultima sută de metri”, a declarat Alexandru Boc, citat de Iamsport.ro.

Ce mesaj a transmis clubul Steaua București pentru Emeric Ienei

Așa cum am precizat în debutul materialului, Emeric Ienei a împlinit, sâmbătă, 22 martie 2025, vârsta de 88 de ani. Reprezentanții clubului Steaua și-au manifestat aprecierea față de legenda lor prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele de socializare:

La mulți ani, Emeric Ienei! Emeric Ienei, antrenorul Stelei din finala de vis de la Sevilla, din 7 mai 1986, scor 2-0, în fața celor de la FC Barcelona, își serbează azi ziua de naștere. În calitate de jucător, Emeric Ienei a evoluat pentru Steaua între 1957-1969 pe postul de mijlocaș defensiv. Cu echipa noastră a câștigat trei titluri de campion (1960,1961,1968) și patru cupe ale României (1962,1966, 1967, 1969). Pentru România a evoluat în 12 meciuri, inclusiv la Jocurile Olimpice din 1964. Din postura de antrenor a mai câștigat cinci titluri ale României cu Steaua (1976, 1978, 1985, 1986, 1994) și a calificat România, după 20 de ani de pauză, la Mondialul din 1990, unde a ajuns până în optimile de finală. Tot cu echipa națională a ajuns până în sferturile de finală la Europenele din 2000. Azi (n.r. – sâmbătă, 22 martie 2025), la împlinirea respectabilei vârste de 88 de ani, Clubul Steaua București îi mulțumește pentru tot ceea ce a făcut pentru culorile roș-albastre, îi transmite multă sănătate și un sincer La Mulți Ani!”, se arată pe pagina de Facebook a clubului Steaua București.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce conțin, de fapt, biscuiții Oreo. Dragoș Pătraru s-a îngrozit: "Nu, nu"
Ce conțin, de fapt, biscuiții Oreo. Dragoș Pătraru s-a îngrozit: "Nu, nu"
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice banii
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×